
În viaţa societăţii noastre Peakston Kft. [Srl.], anul care a trecut reprezintă o importantă etapă, întrucât ne aflăm deja de 11 ani în slujba partenerilor noştri. Succesele de până acum au fost posibile datorită, în primul rând, reţetelor detaliate care asigură, în mod corespunzător severelor certificate de calitate, fabricarea unor produse cu un excelent raport preţ/valoare, precum şi a dezvoltărilor perseverente.
În deceniile trecute, mica noastră întreprindere familială a devenit, printr-o planificare intenţionată, un personaj determinant pe piaţa din Ungaria, devenind totodată o unitate de producţie modernă, corespunzând în mod deplin normelor europene.
Desigur, toate acestea cu scopul de a corespunde cât mai bine cerinţelor partenerilor noştri de afaceri.
Eficacitatea economică, o funcţionare mereu mai eficientă este de nelipsit în vederea fundamentării viitorului. Acest principiu ne-a condus şi când societatea noastră a instrumentat noi şi importante investiţii. În vederea lărgirii paletei noastre de produse, precum şi a capacităţii de producţie, respectiv a ameliorării în continuare a calităţii, societatea noastră a angajat mai mulţi ingineri de cercetare în noile laboratoare de cercetare şi verificare, pe care le-am dotat cu cele mai moderne aparate, aflându-se în curs şi obţinerea calificărilor ISO corespunzătoare, proces care se pare că la sfârşitul acestui an se va încheia cu succes.
Producţia societăţii noastre are loc în două fabrici. La Dunavarsány se află, într-un loc foarte uşor accesibil, sediul central, fabrica şi laboratorul de dezvoltare, unde se desfăşoară în exclusivitate fabricarea aşa-numitelor produse la găleată – diferite tencuieli subţiri pentru frontoane, tencuieli decorative pentru fundaţii, grunduri utilizabile cu acestea, precum şi vopsele pentru pereţi de interior şi exterior, respectiv emulsii hidroizolatoare. În afara acestora, tot aici se desfăşoară şi activitatea de comerţ angro şi cu amănuntul, completată cu sfaturile specialiştilor noştri.
Majosháza este căminul celei de a doua unităţi de fabricare, unde are loc fabricarea aşa-numitelor mortare uscate – diferite materiale de gletuit pentru spaţii interioare şi exterioare, mortare adezive, rezistente la îngheţ şi flexibile, destinate spaţiilor interioare, materiale de fuguit, materiale de egalizare cu auto-întindere, respectiv chituri adezive din polistirol utilizate în sistemele noastre complete termoizolante - şi tot aici funcţionează şi instalaţiile noastre de nivel european pentru uscarea nisipului.
Pe baza posibilităţilor create de piaţa din Ungaria şi cea internaţională, considerăm foarte importantă dezvoltarea permanentă, motiv pentru care anul acesta am înfiinţat filiala din Slovacia, derulând totodată negocieri în vederea extinderii mai departe, în ţările vecine.
Paralel cu fabricarea şi valorificarea produselor noastre, acordăm o deosebită importanţă menţinerii legăturilor continue şi personale cu partenerii noştri de afaceri, pentru a avea cunoştinţă din prima mână despre cerinţele şi părerea clienţilor noştri, sporind astfel mulţumirea Dumneavoastră.
În continuare, cu ajutorul paginii noastre de web puteţi obţine informaţii suplimentare despre societatea şi produsele noastre.
Sperăm să vă putem saluta curând şi pe Dumneavoastră printre clienţii noştri satisfăcuţi!
|